Mersul la terapie ca model. De ce e bine să încerci și tu!

Mersul la terapie

Chiar dacă poate nu ai luat în considerare până acum această opțiune, mersul la terapie poate fi un mod foarte bun de a discuta despre ceea ce se petrece la muncă și în viața ta personală. De asemenea poți vorbi și despre cum să le balansezi pe cele două, dar și cum să faci față stresului sau oboselii acumulate. Știm că jobul de model nu e unul ușor și ca orice altă meserie presupune și ceva stres, dar și multă comunicare cu o paletă largă de oameni. Așa că e natural ca la sfârșitul zilei să vrei și tu să ai un loc unde să te descarci.

Dacă nu ești prea sigură și încă ai dubii poți discuta cu prietenele tale sau chiar colegele tale să vezi dacă vreo una dintre ele a apelat deja la un terapeut și dacă îți poate oferi vreun sfat. S-ar putea să ai surprize. Așa ai șansa să afli dinainte cam ce te așteaptă, dar și cum te poate ajuta terapia.

De ce mai e bine să mergi la terapie?

mersul la terapie

Pentru a învăța să-ți recunoști propriile emoții și gânduri și pentru a afla cum să le exprimi mai bine pe amândouă. De asemenea ai putea și ”fura” ceva meserie și să aplici câteva dintre metodele și sfaturile terapeutului și pe membrii tăi. S-ar putea să dea roade. Dacă te gândești mai bine și membrii vin la tine pentru conversații, pentru sfaturi sau pentru a își povesti ziua, așa că ar fi benefic pentru tine să știi cum să abordezi astfel de persoane.

Un alt motiv să mergi la terapie: faptul că poți vorbi cu o persoană care nu te va judeca. Ca model te vei lovi inevitabil și de oameni care vor judeca ceea ce faci. Fie că e vorba de propria familie, prieteni sau chiar necunoscuți. Așa că ți-ar prinde bine să discuți cu cineva despre care știi sigur că nu te va judeca și care, mai mult, te va înțelege și îndruma.

Nu în ultimul rând, terapeutul te poate ajuta în evoluția ta personală, pentru că dacă te cunoști mai bine vei avea, nu numai o viață privată bună, ci și una profesională împlinită. Asta pentru că el te va învăța cum să-ți gestionezi problemele, timpul și zilele în așa fel încât să fii cea mai bună versiune a ta.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *